Timp rămas pana la primul tur al alegerilor prezidențiale din România.

Cetățenii din străinătate votează în zilele 8,9 si 10 noiembrie.

Candidat

Cătălin-Sorin Ivan

Angajament democratic

Integritate

Atitudinea față de statul de drept

Atitudine față de valorile europene și NATO

Colaborare cu securitatea

Legenda

Angajament democratic

- Am urmărit dacă cei care candidează au avut poziții publice antidemocratice, care să pună la îndoială democrația ca regim politic optim pentru binele individual și colectiv, sub aspectul respectării drepturilor omului, al drepturilor politice și al promovării bunăstării cetățenilor. Atitudinile de limitare a independenței presei și libertății de exprimare sunt, de asemenea, incluse. La categoria angajamentului democratic sunt marcați cu:


Candidații care exprimă curent și fățiș opinii împotriva unor valori democratice esențiale, cum sunt toleranța față de minoritățile de orice fel sau față de categoriile sociale defavorizate, respectul față de procesul electoral liber și corect sau față de libertatea de exprimare și libertatea presei.

Candidații care exprimă sporadic și/sau indirect opinii cum sunt cele de la punctul 1., inclusiv prin exprimarea unor păreri pozitive, lipsite de context, la adresa unor regimuri unanim identificate drept dictatoriale/totalitare.

Candidații care nu exprimă opinii similare celor de la punctul 1.

Integritate

- Am urmărit dacă cei care candidează sunt cercetaţi penal, trimiși în judecată, condamnați penal în primă instanţă sau definitiv, incompatibili, în conflict de interese sau implicați în situații foarte grave cu potențial penal sau care pun sub semnul întrebării integritatea lor.La această categorie sunt marcați cu:


Candidații urmăriți penal, trimiși în judecată, condamnați penal în primă instanţă sau definitiv, incompatibili, în conflict de interese sau implicați în situații foarte grave cu potențial penal.

Candidații implicați în alte situații grave care pun sub semnul întrebării integritatea lor.

Candidații fără probleme definite anterior.

Stat de drept

- Am urmărit acțiunile sau poziționarea publică a candidaților în raport cu principiile statului de drept, ale separației puterilor în stat și ale domniei legii în defavoarea domniei voinței individuale. Statul de drept se întemeiază pe trei caracteristici: nevoia de a limita conferirea de putere discreționară forțelor de guvernământ, accesul la o instanță independentă în cazul în care puterea executivă se manifestă ilegal și importanța egalității în fața legii. Considerăm atacuri împotriva statului de drept inițiativele legislative și actele administrative de amputare a puterii judecătorești sau de dezincriminare a unor fapte penale în interes partinic, voturile împotriva cererilor Parchetelor de ridicare a imunității parlamentarilor, declarațiile repetate de discreditare a instituțiilor independente ale statului sau alte acțiuni care denotă nerespectarea principiului egalității în fața legii. La această categorie sunt marcați cu:


Candidații care, în calitate de parlamentari, au avut inițiative legislative de limitare a atribuțiilor DNA, ANI, ÎCCJ sau de schimbare a legislației penale în sensul dezincriminării unor fapte penale pentru foloase personale sau partinice, cu voturi împotriva ridicării imunității colegilor parlamentari sau cu declarații repetate pentru subminarea credibilității instituțiilor judiciare independente, dar şi candidații care, în calitate de membrii ai Guvernului, au inițiat acțiuni sau acte administrative de natură a limita independența justiției și/sau a limita acțiunile altor puteri în stat (președinte, parlament).

Candidații care au avut poziționări susținute și repetate împotriva domniei legii, a principiilor separației puterilor în stat.

Candidații fără probleme definite anterior.

Valori Europene/euro-atlantice

- Am urmărit dacă cei care candidează au avut poziții publice anti-occidentale ori declarații și/sau acțiuni publice împotriva valorilor promovate de UE/SUA și apărate de NATO, valori aferente generic democrației liberale moderne, care includ democrația politică, drepturile omului, libertatea de exprimare etc. La această categorie sunt marcați cu :


Candidaţii care au o exprimare constantă, uneori virulentă, anti-occidentală, marcată de contestarea pe scară extinsă a obiectivelor și valorilor UE/NATO și care promovează o retorică suveranistă. De asemenea, tot aici sunt incluşi candidaţii care fac declarații și/sau au acțiuni publice împotriva valorilor europene și euroatlantice, inclusiv în sprijinul regimurilor de tip iliberal.

Candidaţii care au avut cel puțin o poziție anti-occidentală exprimată sau care au contestat sporadic obiective și valori ale UE/NATO, inclusiv prin poziționarea prea naționalistă.

Candidaţii care nu au exprimat nicio poziție publică anti-occidentală, fiind permise cel mult scăpări contra unor obiective și valori ale UE/NATO, acoperite însă de angajamentul lor clar pro-occidental.

Colaborare cu Securitatea

– Am urmărit dacă cei care candidează au colaborat sau nu cu fosta Securitate, așa cum este definită această legătură în Legea de funcționare a Colegiului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS). La această categorie sunt marcați cu :


Candidații care au fost declarați de instanță colaboratori ai Securității ca poliție politică.

Candidații care au verdict de necolaborare cu Securitatea.

Notă: la această categorie, nu există nivel de risc mediu.

Poți contribui și tu la punctajul candidatului

Pentru a putea vota acest canditat, te rugam logheaza-te cu facebook:


Rezultate punctaje (Repondenti: 35 )

Criteriu Risc minim Risc mediu Risc ridicat
Angajament democratic11.4 %11.4 %77.1 %
Integritate8.6 %37.1 %54.3 %
Atitudinea față de statul de drept11.4 %28.6 %60.0 %
Atitudine față de valorile europene și NATO14.3 %22.9 %62.9 %
Colaborare cu securitateaNon-colaboratorColaborator
*54.3 %45.7 %

Cătălin-Sorin Ivan

PARTID

NIVEL DE EDUCAțIE

Alternativa pentru Demnitatea Națională

Doctorat

Activitate profesională

Nu se cunosc informații cu privire la altă activitatea profesională în afara celei politice.

Activitate politică

  • 2019 - candidat la alegerile europarlamentare din partea PRODEMO
  • 2018 - lansează partidul Alternativa pentru Demnitate Națională (ADN)
  • 2017 – 2019 - Vicepreședinte al Comisiei pentru Control Bugetar a Parlamentului European (în calitate de eurodeputat)
  • 2014 - 2019 - Eurodeputat Parlamentul European (mai întâi din partea PSD, apoi neafiliat începând cu ianuarie 2019), Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților
  • 2009 - 2014 - Eurodeputat Parlamentul European (din partea PSD)
  • 2005 - 2014 - Consilier județean Iași (din partea PSD)
    • 2008 - 2009 - Preşedinte, Comisia de Dezvoltare şi Relaţii Externe
    • 2006 - 2008 - Preşedinte, Comisia de Sănătate, Consiliul Local Iaşi
  • 2003 - 2018 - Partidul Social Democrat (PSD)
    • 2013 - Purtător de cuvânt al PSD, apoi USL
    • 2006 - 2014 - Preşedinte al Tineretul Social Democrat judeţul Iaşi
    • 2006 - 2014 - Vicepreşedinte relații externe TSD
    • 2005 - 2008 - Secretar al Departamentului pentru Educaţie, Cercetare, Tineret şi Sport

Angajament democratic

Cătălin Ivan este un politician care susține puternic valorile creștine, aparent în detrimentul diversității - se declară împotriva căsătoriilor persoanelor de același gen și împotriva migrației străine în spațiul european. Domnul Ivan consideră că faptele de corupție nu ar trebui prescrise niciodată. ”La nivel european, trebuie să luăm decizia ca faptele de corupție să nu se prescrie niciodată. Și peste 10, și peste 15, și peste 25 de ani, dacă aflăm de fapte de corupție, să recuperăm averile provenite din aceste fapte de corupție, indiferent că le-am aflat la a doua sau la a treia generație. Cei care fură din bani publici, să știe că nu pot scăpa niciodată de ochiul vigilent al legii.” (sursa)

Atitudine față de statul de drept

Cătălin Ivan consideră apărarea Justiției ca fiind extrem de importantă și a susținut în Parlamentul European o inițiativă privind confiscarea averilor ilicite scoase în afara Uniunii Europene. Critică modul în care a funcționat DNA și conducerea acesteia.

Colaborare cu securitatea

Nu există informații care să ateste acest lucru.

Integritate

Nu există informații care să ateste probleme de integritate.

Atitudine față de valorile europene si NATO

  • Consideră că Europa are o tradiție creștină care trebuie menținută: ”Europa trebuie să rămână creștină”.
  • Susține anularea Pactului global pentru migrație, considerând fluxurilor migratoare o amenințare la adresa Europei creștine.
  • A votat DA la referendumul de revizuire a Constituției în privința definirii familiei.
  • La lansarea candidaturii a declarat: „ADN este un partid suveranist, dar proeuropean, care crede în unitate în diversitate”, însă un comunicat de presă anterior susține anularea Pactului global pentru migrație, considerând fluxurile migratoare o amenințare la adresa Europei creștine. (sursa)

Studii

  • Doctorat, Știinţe economice, Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi (UAIC)
  • 2006 - Masterat, Afaceri internaţionale, UAIC
  • 2003 - Licență, Relaţii economice internaţionale, UAIC

Controverse

  • A folosit în mod voit date eronate și a omis detalii importante în întrebările adresate Laurei Codruța Kovesi în timpul audierii acesteia de către Parlamentul European pentru ocuparea poziției de procuror-șef european (EPPO). (detalii aici)
  • A votat DA la referendumul de revizuire a Constituției în privința definirii familiei. (sursa)
  • Este împotriva căsătoriilor între persoane de același sex și împotriva adopțiilor.(sursa)

Prezența online

Editiile anterioare
×

Editiile anterioare