Timp rămas pana la primul tur al alegerilor prezidențiale din România.

Cetățenii din străinătate votează în zilele 8,9 si 10 noiembrie.

Raporturile Președintelui cu celelalte puteri ale statului





Atribuții în raporturile cu Parlamentul:
a. Desemnează un candidat la funcția de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament.

IMPORTANT!
Conform Curții Constituționale, Președintele se bucură de putere discreționară cu privire la desemnarea unui candidat la funcția de prim-ministru, mai puțin atunci când un singur partid deține majoritatea absolută a mandatelor din Parlament:
„Curtea constată că procedura de desemnare a candidatului la funcția de prim-ministru trebuie să aibă în vedere în mod concurent cele două criterii anterior menționate, pentru că nu se poate ignora nici rezultatul electoral al competitorilor electorali, dar nici finalitatea procedurii, respectiv desemnarea unui candidat care să poată asigura coagularea unei majorități parlamentare în vederea obținerii votului de încredere.
De aceea, Președintele României, neputând avea rol de decident în această procedură, ci de arbitru și mediator între forțele politice, are doar competența de a desemna drept candidat pe reprezentantul propus de alianța politică sau partidul politic care deține majoritatea absolută a mandatelor parlamentare sau, în cazul în care nu există o asemenea majoritate, pe reprezentantul propus de alianța politică sau partidul politic care poate asigura susținerea parlamentară necesară obținerii votului de încredere al Parlamentului” (vezi Decizia nr. 80/2014)

b. Numește Guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament.
c. Adresează mesaje Parlamentului cu privire la principalele probleme politice ale națiunii. Președintele este liber să stabilească temele pe care le consideră a fi principalele probleme ale națiunii.
d. Cere poporului, după consultarea Parlamentului, să-și exprime, prin referendum, voința cu privire la problemele de interes național.

IMPORTANT!
În jurisprudența sa recentă, Curtea Constituțională a clarificat care sunt efectele unui referendum consultativ ale cărui rezultate sunt confirmate și validate de Curtea Constituțională. Astfel, singurele efecte pe care le produce un referendum consultativ sunt efecte politice, nu juridice:
„Referendumul consultativ nu produce în mod direct efecte juridice, întrucât Constituţia îl caracterizează ca fiind o formă de «consultare» a poporului asupra problemelor pe care Preşedintele le apreciază ca fiind de interes naţional. Textul constituţional de referinţă nu realizează vreo circumstanţiere în privinţa domeniului ori a consecinţelor juridice ale consultării, ceea ce conduce la concluzia că efectele unui astfel de referendum sunt de natură politică, iar nu juridică.” (vezi Hotărârea Curții Constituționale nr. 2/2019)
Totuși, tot Curtea precizează, în aceeași Hotărâre nr. 2/2019, faptul că „[R]ezultatele unui astfel de referendum relevă guvernanţilor, autorităţilor publice, iniţiatorului voinţa populară în problema/ problemele cu privire la care poporul a fost consultat, arătând direcţia care se doreşte a fi urmată în această privinţă. Un astfel de referendum poate determina inclusiv adoptarea unor acte cu caracter legislativ, în măsura în care aceasta este modalitatea prin care autorităţile decid să pună în operă rezultatul consultării populare, sau poate determina o conduită de abţinere de a reglementa în sens contrar voinţei exprimate de votanţi”.

e. Convoacă Parlamentul nou ales în cel mult 20 de zile de la alegeri.
f. Cere întrunirea în ședință extraordinară a Camerei Deputaților și a Senatului, dar convocarea Camerelor se face doar de președinții acestora.
g. Pate dizolva Parlamentul numai după consultarea președinților celor două Camere și a liderilor grupurilor parlamentare, dacă Parlamentul nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare și numai după respingerea a cel puțin două solicitări de învestitură; de asemenea, Parlamentul poate fi dizolvat doar o singură dată în cursul unui an; Parlamentul nu poate fi dizolvat în ultimele 6 luni ale mandatului Președintelui României și nici în timpul stării de mobilizare, de război, de asediu sau de urgență.
h. Promulgă legile adoptate de Parlament; înainte de promulgare, poate cere Parlamentului, o singură dată, reexaminarea legii.

IMPORTANT!
Conform jurisprudenței Curții Constituționale, Parlamentul este obligat să se pronunțe numai cu privire la aspectele indicate de Președinte în cererea de reexaminare, desigur, doar în măsura în care decide să modifice textul legii trimise la reexaminare de către Președinte:
„Din analiza textului (art. 77 alin. 2 din Constituția României – n.m.) rezultă că trebuie reexaminate textele cuprinse în cererea Președintelui României, precum și cele care au legătură cu acestea, fiind necesară corelarea tehnico-legislativă a tuturor dispozițiilor din lege. În acest context pot fi modificate chiar și unele dispoziții ale legii care nu au fost în mod expres cuprinse în cererea de reexaminare.
Parlamentul deliberează numai în limitele cererii de reexaminare, dar are obligația să se exprime cu privire la toate textele din lege care se referă la o problemă ridicată de Președintele României, chiar în absența unei mențiuni exprese în solicitarea acestuia” (vezi Decizia nr. 355/2007 și Decizia nr. 991/2008)

i. Inițiază un proiect de lege de revizuire a Constituției numai la propunerea Guvernului.
Practica a demonstrat că Președintele României poate să modifice textul legii de revizuire a Constituției propus de Guvernul României (a se vedea proiectul de revizuire a Legii fundamentale inițiat de fostul Președinte Traian Băsescu în 2011, la propunerea Guvernului României.

Atribuțiile Președintelui în raporturile cu Guvernul, prim-ministrul și membrii Guvernului:
a. Numește și revocă, la propunerea prim-ministrului, pe membrii Guvernului în caz de remaniere (art. 85 alin. 2 din Constituție). Dacă prin propunerea de remaniere se schimbă compoziția politică sau structura Guvernului, numește și revocă miniștrii, numai pe baza aprobării Parlamentului, acordată la propunerea prim-ministrului (art. 85 alin. 3 din Constituție).

IMPORTANT!
Jurisprudența Curții Constituționale cu privire la numirea în funcție a persoanelor propuse de prim-ministru în temeiul art. 85 alin. 2 din Constituție este bogată și prevede mai multe aspecte relevante:
1. În realizarea atribuției prevăzute la art. 85 alin. 2 din Constituție ”Preşedintele nu execută o hotărâre a Parlamentului, ci se află în situaţia de a decide el însuşi numirea unor miniştri, la propunerea primului-ministru. Actul de decizie în această fază fiind prin definiţie un act de voinţă, este evident că Preşedintele are libertatea de a primi propunerea primului-ministru sau de a-i cere să facă o altă propunere”. În acest caz, „prim-ministrul este obligat să propună o altă persoană.” (vezi Decizia nr. 98/2008)
2. Curtea a precizat care sunt situațiile în care Președintele poate refuza numirea în funcție a persoanei propuse de prim-ministru:
a. Ori de câte ori constată că nu sunt îndeplinite condiţiile de legalitate pentru numirea în funcţia de membru al Guvernului, Președintele poate refuza motivat persoana propusă de prim-ministru (vezi Decizia nr. 356/2008, Decizia nr. 875/2019)
b. Raportat la criteriile ce ţin de corespunderea persoanei pentru funcţia propusă, Preşedintele poate refuza motivat o singură dată (vezi Decizia nr. 98/2008, Decizia nr. 875/2018)
3. Motivarea refuzului Președintelui de numi în funcție o persoană propusă de prim-ministru trebuie să îndeplinească un set de criterii:
a. să fie exprimată clar şi fără echivoc;
b. să fie exprimată în formă scrisă;
c. să fie exprimată de îndată ce Președintele a anunțat public decizia respingerii persoanelor propuse de prim-ministru (vezi Decizia nr. 875/2018 și Decizia nr. 504/2019).

Recent, Curtea Constituțională a dezvoltat și o jurisprudență cu privire la refuzul Președintelui de a revoca din funcție un membru al Guvernului, la propunerea prim-ministrului. Astfel, Președintele nu poate refuza revocarea din funcție a unui membru al Guvernului, la propunerea prim-ministrului:
„Preşedintele nu poate cenzura motivele pentru care prim-ministrul a înaintat propunerea de revocare a unui membru al Guvernului şi nu se poate opune deciziei prim-ministrului de a opera anumite modificări în componenţa Guvernului, aceasta fiind competenţa exclusivă şi nepartajată a şefului Guvernului.” (vezi Decizia nr. 875/2018 și Decizia nr. 504/2019)

b. Numește un prim-ministru interimar dintre membrii Guvernului, până la formarea unui nou Guvern.
c. Numește miniștri interimari, la propunerea prim-ministrului.

IMPORTANT!
Președintele nu poate refuza numirea ca ministru interimar a unui membru al Guvernului, la propunerea prim-ministrului:
„În procedura desemnării unui ministru interimar, Președintele nu mai are aceeași marjă de apreciere ca în cazul propunerii de numire a unui nou membru al Guvernului, ca ministru titular, deci nu va putea refuza propunerea pe motivul necorespunderii în funcție și nici al neîndeplinirii condițiilor legale. Persoana desemnată ca ministru interimar nu candidează la respectiva funcție pentru a fi necesară o analiză a corespunderii sale profesionale pe specificul activității respectivului minister” (vezi Decizia nr. 504/2019)

d. Poate decide să participe la ședințele Guvernului în care se dezbat probleme de interes național privind politica externă, apărarea țării, asigurarea ordinii publice. La ședințele în care se dezbat alte probleme poate participa numai la cererea prim-ministrului.
e. Poate consulta Guvernul cu privire la probleme urgente și de importanță deosebită.

IMPORTANT!
„Curtea Constituțională constată că, potrivit art. 86 din Constituție, Președintele României „poate” consulta Guvernul cu privire la probleme urgente și de importanță deosebită, de unde rezultă că Președintele are libertatea să decidă care sunt „problemele urgente și de importanță deosebită” cu privire la care urmează să consulte Guvernul, precum și forma în care urmează să aibă loc consultarea” (Avizul Curții Constituționale nr. 1/2007)

f. Poate cere urmărirea penală pentru un membru al Guvernului care a săvârșit fapte penale în exercițiul funcției sale. Dacă s-a cerut urmărirea penală pentru fapte săvârșite în exercițiul funcției lor pentru un membru al Guvernului, poate dispune suspendarea acestuia din funcție; dacă a fost trimis în judecată un membru al Guvrnului pentru fapte săvârșite în exercițiul funcției lor, este suspendat din funcție obligatoriu.

IMPORTANT!
Președintele poate cere urmărirea penală numai pentru actuali sau foști membri ai Guvernului, doar pentru fapte penale comise în exercițiul funcției și doar dacă aceștia nu sunt și parlamentari. Dacă sunt parlamentari, urmărirea penală se va solicita de Camera din care fac parte:
„În aplicarea dispozițiilor art. 109 alin. (2) teza întâi din Constituție, Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție va sesiza Camera Deputaților sau Senatul, după caz, pentru a cere urmărirea penală a membrilor și a foștilor membri ai Guvernului pentru faptele săvârșite în exercițiul funcției lor și care, la data sesizării, au și calitatea de deputat sau de senator.
În aplicarea dispozițiilor art. 109 alin. (2) teza întâi din Constituție, Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție va sesiza Președintele României pentru a cere urmărirea penală a membrilor Guvernului și a foștilor membri ai Guvernului, care, la data sesizării, nu au și calitatea de deputat sau de senator” (vezi Decizia nr. 270/2008)

Pe lângă o serie de atribuții constituționale, Președintele României îndeplinește și o serie de atribuții legale cu privire la numirea în funcție a unor magistrați (ca expresie a atribuției constituționale prevăzute la art. 94 lit. c din Constituție).
Atribuțiile Președintelui în raporturile cu autoritatea judecătorească:
a. Prezidează ședințele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) la care participă.
b. Numește, la propunerea CSM, judecătorii și procurorii care au promovat examenul de capacitate. Nu poate refuza numirea în funcție a judecătorilor și procurorilor.

IMPORTANT!
Conform jurisprudenței Curții, Președintele are în acest caz o competență legată, deci, niciun drept de apreciere cu privire la propunerea formulată de CSM:
„Prin urmare, Curtea constată că «refuzul» Președintelui României nu avea și nu putea avea caracter definitiv, fiind mai degrabă expresia unei consultări între autorități, astfel încât eliminarea sa nu aduce atingere atribuțiilor Președintelui prevăzute la art. 94 lit. c) și art. 125 alin. (1) din Constituție. De altfel, chiar și în logica normei legale criticate, Președintele României tot extra legem poate purta o corespondență cu Consiliul Superior al Magistraturii, dacă identifică anumite probleme în numirea în funcție a judecătorilor/procurorilor, dar revine Consiliului Superior al Magistraturii competența decizională de a-și retrage eventual propunerea de numire, fără ca Președintele să poată respinge propunerea de numire astfel înaintată.” (vezi Decizia nr. 45/2018)

c. Eliberează din funcție judecătorul sau procurorul, inclusiv pentru incapacitate profesională, la propunerea CSM.
d. Numește, la propunerea ministrului Justiției, cu avizul Secției pentru Procurori a CSM, pe Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prim-adjunctul și adjunctul acestuia, procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție, adjuncții acestuia, procurorul-șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, adjuncții acestuia, precum și procurorii șefi de secții ai acestor parchete. Poate refuza, motivat, o singură dată, numirea în aceste funcții de conducere, aducând la cunoștința publicului motivele refuzului.

IMPORTANT!
Ca urmare a modificărilor aduse Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, Președintele României nu mai numește în funcție pe Președintele și pe vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Această modificare a fost susținută prin considererentele Curții Constituționale:
„Prin urmare, coroborând art. 125 alin. (2) și art. 134 alin. (1) din Constituție, Curtea constată că promovarea judecătorilor atât în funcții de execuție, cât și în funcții de conducere se realizează de Consiliul Superior al Magistraturii. În aceste condiții (…) normativizând competența Președintelui României de a promova judecătorii, respectiv de a-i numi în funcțiile de președinte și vicepreședinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție, încalcă competența constituțională a Consiliului Superior al Magistraturii de a dispune promovarea în funcție a judecătorilor, astfel cum aceasta rezultă din coroborarea art. 125 alin. (2) și art. 134 alin. (1) din Constituție.” (vezi Decizia nr. 45/2018)

e. Revocă procurorii din funcțiile de conducere enunțate la lit. d, la propunerea ministrului Justiției, care se poate sesiza din oficiu, la cererea Adunării Generale sau, după caz, a Procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ori a Procurorului general al Direcției Naționale Anticorupție ori Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, cu avizul Secției pentru Procurori a CSM.

IMPORTANT!
O dată formulată propunerea de revocare din funcția de conducere a unui procuror-șef dintre cei numiți de Președinte, Președintele nu poate refuza revocarea respectivului procuror-șef din funcție, decât pentru considerente de legalitate pur formale:
„Dacă în cazul numirii în funcția de conducere ministrul Justiției deține o marjă largă de apreciere, iar Președintele României una limitată, în cazul revocării, ministrul Justiției are o marjă de apreciere minimă, din moment ce limitările impuse de lege sunt extrem de stricte, și, în aceste condiții, Președintele României îi poate opune numai dreptul său de a verifica legalitatea propunerii, putând-o refuza doar în cazul în care propunerea nu respectă condițiile legii, caz în care procedura încetează. Desigur, niciun text constituțional nu se opune ca între cele două autorități publice să existe consultări în temeiul art. 1 alin. (5) și art. 80 alin. (2) teza a doua din Constituție, însă, având în vedere că întreaga procedură se desfășoară în condițiile în care competența discreționară/marja de apreciere a ministrului justiției – ministru care joacă un rol central în cadrul procedurii – este minimă, competența discreționară/marja de apreciere a Președintelui nu poate fi recunoscută în niciun fel. Prin urmare, Președintele României are doar o competență legată în cadrul acestei proceduri, limitată la verificarea condițiilor de legalitate a procedurii.” (Vezi Decizia nr. 358/2018)

f. Numește, la cererea motivată a acestora și la propunerea CSM, judecători în funcția de procuror la parchetele de pe lângă judecătorii, precum și procurori în funcția de judecător la judecătorii; nu poate refuza numirea acestora
g. Numește, la propunerea CSM, judecători și procurori care au fost reîncadrați în funcția de judecător, procuror de către secția corespunzătoare a CSM, la instanțele sau, după caz, la parchetele de pe lângă acestea, în cadrul cărora aveau dreptul să funcționeze până la data pensionării și care nu pot funcționa normal din cauza lipsei de personal.
h. Acordă Diploma Meritul judiciar, la propunerea CSM, pentru judecători, și la propunerea ministrului Justiției, pentru procurori.

Atribuțiile Președintelui în raporturile cu instanța de contencios constituțional:
a. Înainte de promulgarea legii, poate să sesizeze Curtea Constituțională cu o obiecție de neconstituționalitate cu privire la respectiva lege adoptată de Parlament.

IMPORTANT!
Conform noii jurisprudențe a Curții Constituționale, Președintele este obligat să formuleze obiecția de neconstituționalitate cu privire la toate aspectele de neconstituționalite pe care le identifică raportat la legea trimisă spre promulgare doar în termenul de 20 de zile de la data la care a primit legea spre promulgare:
„În concluzie, o sesizare a Curții Constituționale (i) va fi întotdeauna admisibilă dacă se realizează în interiorul termenelor legale de 5 zile, respectiv 2 zile, prevăzute de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, (ii) va fi admisibilă după depășirea termenului legal prevăzut de Legea nr. 47/1992, în interiorul termenelor de promulgare de 20 de zile, respectiv 10 zile, prevăzute de art. 77 alin. (1) și (3) din Constituție, însă condiționat de nepromulgarea legii, (iii) va fi admisibilă în ipoteza întreruperii termenului de promulgare, ca urmare a formulării în prealabil a unei alte sesizări de neconstituționalitate, doar dacă s-a realizat în interiorul termenului de promulgare de 20 de zile, respectiv de 10 zile, pe care titularul sesizării l-ar fi avut la dispoziție ipotetic, dacă nu ar fi intervenit cazul de întrerupere a procedurii promulgării. Dimpotrivă, dacă nu sunt întrunite condițiile cu privire la termenele stabilite de lege și de Constituție, sesizarea Curții va fi respinsă ca inadmisibilă.” (Vezi Decizia nr. 67/2018, Decizia nr. 334/2018, Decizia nr. 357/2018 și Decizia nr. 385/2018).

b. numește trei judecători din cei nouă judecători ai Curții Constituționale.

În calitate de șef al statului, poate solicita o opinie Comisiei de la Veneția cu privire la subiectele care se încadrează în aria de competență a Comisiei.

Editiile anterioare
×

Editiile anterioare